Pentru luna martie am pregătit pachete mai complexe - pe lângă necesarul lunar de absorbante, am pus în pungile de hârtie și șervețele, gel dezinfectant pentru mâini, șervețele intime și lenjerie nouă. Deși ne-am propus ca „în loc de flori (...) să oferim un strop de demnitate”, iată că s-au arătat și florile! Daniel Ungureanu de la Floris Co ne-a donat cele mai frumoase frezii pe care le-am văzut vreodată și pe care vi le arătăm și vouă în fotografia de mai sus.
Episodul 1 - Gară, Matache, Unirii, Odăi
Pe 10 martie am mers la Gara de Nord, la familiile care locuiesc în casele părăsite din Piața Matache (foto), la Piața Unirii și adăpostul de noapte din strada Odăi și am oferit 57 de pachete.
Episodul 2 - Școala 136 din Ferentari
Am revenit și la Școala nr. 136 din Ferentari, tot în timpul întâlnirii cu părinții de duminică, 18 martie, și am distribuit 30 de pachete.
Episodul 3 - La mulți ani, Maria!
Prietena noastră, Maria Galan, și-a donat ziua de naștere pentru Pe Stop - le-a cerut prietenilor ei, în loc de cadouri, contribuții pentru proiect. S-au strâns peste 1200 de lei și niște produse - toate acestea vor fi folosite pentru a oferi lunar un strop de demnitate femeilor celor mai sărace din București. Mulțumim (noi și ele)!