Sunt atâtea locuri din București prin care trecem zilnic, dar nu vedem mai departe de ce se află fix în față și propriile griji.
Mi-am dat seama de asta când, la ieșirea de pe teren din iunie, am fost să vizităm o prietenă fără adăpost, ghid cu experiență al Asociației Pe Stop, care s-a mutat lângă unul din marile hypermarketuri din oraș. Am intrat în aceeași parcare prin care am trecut de zeci de ori, dar în loc să facem stânga spre magazin, am luat-o la dreapta și un pic în jos. Chiar sub nasul nostru era o poartă (deloc ascunsă privirii), al cărei zăvor se deschidea ușor băgând mâna printre gratii și care ne-a dezvăluit o mini-lume separată: o locuință improvizată alambicată, unde locuiesc câteva persoane fără adăpost și cam la fel de mulți căței.