Făcute la Pe Stop

Colectă în București | Știrile Pe Stop

Am început mult-așteptata colectă de produse.

Începând de vineri, 23 februarie și până duminică, 4 martie, poți dona absorbante sau alte obiecte de igienă intimă pentru femei în 4 locuri din București: 


Campania de crowdfunding de pe platforma Sprijină.ro este încă în desfășurare. Dacă nu ajungi la niciunul dintre locurile de colectă, poți face o donație la această adresă până pe 28 februarie. Este posibil, însă, să avem acces la fonduri abia în jurul datei de 15 martie și ni se pare important să le oferim pachete cu obiecte de igienă intimă celor mai sărace femei cât mai aproape de data de 8 Martie. De aceea ne-am gândit la această colectă offline.
Suma strânsă până acum ne-a depășit așteptările și ne garantează că vom putea repeta acțiunea lunar până aproape de sfârșitul anului 2018.

Cu cât reușim să strângem mai multe fonduri, cu atât mai multe pachete vom putea distribui femeilor celor mai sărace din București.


Duminică, 18 februarie, am fost la Școala 136 din Ferentari, unde Valeriu Nicolae are un program bine pus la punct - săptămânal, voluntari vin și îi ajută pe copii la teme. Din când în când, părinții copiilor sunt chemați la școală și primesc detergent, scutece și alte produse utile. Cele 35 de pachete Pe Stop au fost binevenite. Mai multe fotografii și cuvinte, pe pagina noastră de Facebook.


Weekendul acesta mergem din nou la Gara de Nord și, pentru prima oară, la un adăpost de noapte pentru persoanele fără adăpost.

Mulțumim că îți pasă! Pentru orice întrebare sau propunere, scrieți-ne.

Cu bine,

Irina și Alexandra 

Made on
Tilda